Jurnalismul este o artă. Nu doar munca de a lipi cuvinte, pentru a descrie, aproximativ și parcimonios, evenimente ori situații. Ci măiestria de a lămuri, prin aducere din condei înțeleaptă și metaforă inteligibilă, existența noastră, felul în care este afectată, acum sau perpetuu, de ceea ce se întâmplă. Trăim momentul, îngăduim tentaculele clipei peste vise și năzuințe, acceptăm deveniri ulterioare, dar nu suntem cu adevărat împăcați până nu pricepem, pe deplin, cum am ajuns aici și care este calea de urmat pe mai departe. Lipsiți de informație, viețuim primejdios, într-un zvon continuu, abia definit și mereu schimbător, ca un teren ostil, cu nisipuri mișcătoare. Desigur, ca orice artă, și jurnalismul poate fi abordat ca meserie. O îndeletnicire ca oricare alta, cu retribuție mai mult ori mai puțin satisfăcătoare și program fix de lucru. Însă nu am cunoscut până acum un ziarist care să lase baltă strădania începută, pentru a o relua mâine, după cafeaua de dimineață. Chiar și atunci când pare că s-a detașat de secunda pe care o descrie, jurnalistul contemplează, țese idei și împacă sintagme, continuă, fie și în gând, materialul aflat în lucru, duce mai departe înlănțuirea logică, apoi își îngăduie o privire de la distanță, critică, pentru a smulge ternul ori neadecvatul dintre silabe.
Sursă fotografie și articolul întreg aici: www.uzpr.ro