Evenimente dedicate Imnului Național, la Slatina – de Margareta Saimac

Pe data de 29 iulie 2025, în municipiul Slatina, din județul Olt, au avut loc mai multe evenimente. Dimineața a avut loc o întrunire în fața Prefecturii Municipiului Slatina, la care au participat personalități ale județului Olt, din cadrul Prefecturii, Consiliului Local, Culturii, Poliției și Jandarmeriei, precum și alți reprezentanți ai forurilor locale. O tânără […]

Cu presa, în slujba Unirii – de Marian Nencescu

La 27 iulie 1959 murea în pușcărie, la Jilava, uitat și umilit, marele patriot, diplomat și gazetar Vasile Stoica (n. 1889, la Avrig, în fostul Imperiu Austro-Ungar), omul care a contribuit substanțial la recunoașterea de către SUA a Unirii de la 1918 și care a reorganizat viața politică, culturală și chiar militară a românilor emigranți în […]

Festivalul de teatru independent ‘La Mustaţă’, la Teatrul de Comedie

Festivalul de teatru independent „La Mustaţă” va fi găzduit, de vineri până duminică, de Teatrul de Comedie din Capitală, la Sala „Radu Beligan”. Evenimentul, organizat de Teatrul independent „La Mustaţă”, îşi propune să promoveze teatrul independent în toate formele sale de expresie, încurajând participarea unor producţii cât mai diverse. Cititţi articolul întreg accesând următorul link: […]

Festivalul Internațional„Enescu și muzica lumii”,la Sinaia

Cea de-a 26-a ediție a Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”, unul dintre cele mai longevive evenimente culturale estivale din România, va avea loc în perioada 30 iulie – 19 august, la Sinaia. Potrivit unui comunicat, festivalul, organizat de Primăria orașului Sinaia și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, cu sprijinul Fundației Prietenii Muzicii „Serafim […]

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a lansat dezbaterea națională „Media Freedom Act – provocări și perspective pentru libertatea presei în România”

2025 este anul în care intră în vigoare prevederile European Media Freedom Act (EFMA), set de reglementări fără precedent prin care Uniunea Europeană susține libertatea presei, pluralismul mass-media și responsabilitatea editorială. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, cea mai mare organizație de breaslă din țară, a organizat conferința „Media Freedom Act – provocări și perspective pentru […]

COMUNICAT DE PRESĂ – Concursul Internațional de Creație CultuRO, Madrid, Spania, ediţia a II-a

Concursul Internațional de Creație CultuRO, cel mai important concurs de artă şi spiritualitate al diasporei româneşti, aflat la a doua ediţie, se apropie de jurizarea finală. Sarcina Juriului în faza eliminatorie a fost extrem de dificilă, atât datorită numărului mare de artişti care s-au înscris cât şi datorită calităţii deosebite a multora dintre materialele propuse. […]

A apărut numărul 46 al Publicației ”Români in Andalucía – Frați de grai, frați de trai”, Iulie, 2025

Publicația ”Români in Andalucía – Frați de grai, frați de trai”, Nr. 46, Anul V, Iulie, 2025 „ROMÂNI IN ANDALUCÍA” – Păstrători ai culturii românești dincolo de granițele țării. Mulțumirile noastre tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui număr! Din cuprins: – Editorial: Teodora Olteanu –  A venit timpul: România are nevoie de un […]