La 27 iulie 1959 murea în pușcărie, la Jilava, uitat și umilit, marele patriot, diplomat și gazetar Vasile Stoica (n. 1889, la Avrig, în fostul Imperiu Austro-Ungar), omul care a contribuit substanțial la recunoașterea de către SUA a Unirii de la 1918 și care a reorganizat viața politică, culturală și chiar militară a românilor emigranți în Lumea Nouă, chemându-i la solidaritate și unitate în sprijinul noului stat, România. Astăzi este apropape imposibil să înțelegem motivele arestării și condamnării sale, din decembrie 1958, de către Tribunalul București, oficial pentru „atitudine dușmănoasă față de țară”, concret pentru refuzul de a intra în rândurile Partidului Muncitoresc Român (predecesorul PCR), și „pentru deținere de valută”. Drama lui Vasile Stoica a fost drama generației sale de cărturari patrioți, mulți cu rădăcini ardelenești, pe umerii cărora s-a înălțat edificiul pe care îl numim azi cu mândrie, dar și cu regretul că l-am rispit cu bună știință, România Mare, și care au fost sacrificați după război pentru a asigura liniștea ocupanților sovietici. Articolul întreg în linkul de mai jos:
Sursa text si foto: www.uzpr.ro