Nu există o demarcație clară între elite și popor. Oricine din popor poate să intre în elite. Oricine din elite trebuie să știe că face parte din popor. O elită care nu-și iubește poporul este cu totul altă entitate.
Numim elită acei oameni care mișcă o nație spre progres, acei oameni care își pun inima la un loc cu gândirea pentru slujirea unui popor.
Numim popor acei oameni care participă câtuși de puțin la binefacerea națiunii, la iubirea comună pentru nație, la ajutorarea semenului. Chiar și cu o vorbă bună.
Azi, elitele sunt înșelătoare. Fie au parvenit, adică se prefac elitiști, fie sunt elitiști fără popor. Sunt doar pentru ei. Au studiat, au rumegat și vorbesc pe nas pentru a se pune pe sine înșiși în valoare.
Elitele ar trebui să ne arate oameni cu aplecări intelectuale, cu preocupări nobile, cu idei inovatoare. Cu o ținută morală ce ar putea fi model pentru fiecare om din popor.
Elitele pot să modifice poporul. În orice țară, elitele ar trebui să orânduiască viața socială, prin principii și reguli, prin îndrumări și previziuni, în așa fel încât nivelul de trai și de conștiință al poporului să crească în mod gradat.
Un popor fără elite intră într-o stare de latență valorică.
România duce lipsă de elite. Poporul român este în comă identitară. Pe nimeni nu mai interesează conceptul de România. Nimeni nu mai creează emoții de unitate în rândul poporului.
Poporul român a devenit unul de individualități care fac parte din aceeași țară, pentru că așa scrie în cartea de identitate.
Ori tocmai această identitate este misiunea elitelor. Misiunea de a reda identitatea fiecăruia dintre noi și de a ne constitui într-un popor unit, cu o singură voință: România.